GEACĂ
Îmbrăcămintea din seria Pro oferă o calitate excelentă, de care avem nevoie cu toţii la pescuit. Stratul exterior al scurtei Delphin CRUISER Pro este produs din materialul Polyester 320D Taslon. Pe partea interioară a acestui material este aplicat un strat PU, toate cusăturile sunt lipite. Coloana de apă este de până la 5000mm şi capacitatea de respirare 3000g/m2/24h. Aceşti parametri sunt complet suficienţi pentru condiţiile noastre climatice, îmbrăcămintea Pro rezistă excelent şi vă protejează şi în cazul unei ploi sau ninsori abundente. Gluga poate fi reglată cu ajutorul elasticului şi poate fi înfăşurată şi asigurată cu scai. Fermoarul masiv este acoperit împotriva pătrunderii frigului şi a apei iar această tivitură este fixată în cinci locuri cu scai. Mânecile cu patent pe elastic pot fi strânse cu benzile cu scai. Două buzunare de la piept sunt prevăzute cu fermoar rezistent la apă. Aceste buzunare au în interior un material călduros de pluş. Buzunarele principale au în interiorul lor de asemenea un strat de pluş, aşa că acest spaţiu este ideal pentru încălzire. Aceste buzunare sunt dublate, partea din faţă aste acoperită cu o tivitură largă şi aici se găsesc două capse. În interior găsim un buzunar de piept pentru păstrarea obiectelor foarte sensibile ca telefonul, actele, cheile etc. Acest buzunar este cu fermoar. Scurta poete fi strânsă la talie şi de asemenea în partea inferioară. În partea din spate sub glugă se găseşte un inel D din plastic pentru agăţarea de ex a minciogului. Scurta Delphin CRUISER Pro este realizată în culoarea verde-neagră. Oferă o protecţie excelentă pe toată durata anului în timpul condiţiilor climatice nefavorabile. Parametri ei vor fi apreciaţi nu numai de către pescari, dar şi de vânători şi de toţi iubitorii de sejururi în natură. La spălare recomandăm folosirea detergentului special pentru îmbrăcăminte funcţională, de spălat la max. 400C, nu se stoarce şi în caz de nevoie de utilizat preparatul impregnant care va reînnoi tratamentul de respingere al apei (DWR) al materialului exterior.
SALOPETA
Îmbrăcămintea din seria Pro oferă o calitate excelentă, de care avem nevoie cu toţii la pescuit. Pantalonii Delphin CRUISER Pro în varianta coloristică verde-negru oferă un confort şi protecţie excelentă împotriva ploii, vântului şi frigului. Au bretele îndepărtabile şi două buzunare cu fermoar. Acesta este protejat cu tivitură. Pe materialul exterior din materialul 320D Polyester Taslon este aplicată vopseaua PU cu coloana de apă de până la 5000mm şi capacitatea de respirare 3000g/m2/24h. Aceasta înseamnă că veţi fi apăraţi în mod excelent şi în cazul unei ploi abundente. Aceşti parametrii sunt suficienţi şi în condiţiile noastre climatice pentru un sejur confortabil în natură. Stratul de vopsea protejează în mod excelent împotriva pătrunderii apei şi concomitent permite evacuarea vaporilor de apă de la corp înspre exterior. Subînţelese sunt şi cusăturile lipite. Partea inferioară a pantalonilor are un fermoar cu lungimea de 35cm şi în acest fel este posibilă lăţirea şi îmbrăcarea pantalonilor şi dacă aveţi încălţate cizme. În plus, în partea inferioară a pantalonilor se găsesc benzi cu scai, cu ajutorul cărora vă puteţi strânge pantalonii în jurul pantofilor. Găsiţi pe ei şi o centură lată de 4 cm cu pafta de plastic şi un inel D pentru agăţarea de ex, a cheilor etc. Tivitura de acoperire a fermoarului în zona şliţului este în plus asigurată cu capsă. Unul dintre cele mai mari beneficii ale pantalonilor Delphin CRUISER Pro sunt umpluturile genunchilor şi a părţii de şezut. Un strat de câţiva milimetri de izolaţie termică şi la apă asigură confortul la şezut sau în poziţia în genunchi pe solul rece şi umed, iarbă etc. În mod sigur veţi aprecia această protecţie termică şi în cazul şederii pe barcă. Pantalonii oferă un confort ridicat la purtare, o protecţie excelentă împotriva vremii nefavorabile şi o combinaţie verde-negru excelentă pe care o vor aprecia nu numai pescarii, dar şi toţi iubitorii sejurului în natură. La spălare recomandăm utilizarea detergentului special pentru îmbrăcămintea funcţională şi în caz de nevoie utilizarea preparatului impregnant care va reînnoi tratamentul de respingere a apei (DWR) al materialului exterior.
Marimi disponibile : XL
Spune-ţi opinia
Numele tău:Opinia ta:Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Introduceţi codul din imagine: